CONSTANTIN CUBLEŞAN DESPRE I. HANGIU: „80 DE ANI”

Într-o epocă dominată de stea informaţională, când toată lumea navighează pe Internet pentru a se documenta în cele mai variate domenii de activitate, în cutare sau cutare chestiune, aproape că nu-ţi vine să crezi că în urmă cu mai puţin de o jumătate de secol, trebuia să cauţi în biblioteci, zile în şir, poate luni sau chiar ani, pentru a ajunge la scopul dorit. Cineva trebuia să răscolească arhive, să sistematizeze biblioteci, să colaţioneze fişe etc. pentru a realiza dicţionare, antologii, sinteze s.a., de fapt unelte de lucru atât de necesare oricărei aprofundări, uşurând munca cercetătorului. Dar, să nu ne păcălim singuri. Situaţia a rămas, în esenţă, identică. Mijloacele de lucru s-au schimbat. Dar, şi azi, cineva caută respectivele date, respectivele informaţii, pe care le scoate de undeva şi le stochează în memoria computerelor, de unde iau drumul meridianelor lumii în beneficiul tuturor. Aşa se face că tinerii de azi utilizează tot mai puţin dicţionarele clasice, apelând la dicţionarele electronice, în dosul cărora însă stau tot nişte oameni, autori/cercetători individuali sau companii specializate în elaborarea unor asemenea unelte de lucru. Un asemenea autor de instrumente de lucru (indivudal) este şi profesorul I. Hangiu care, iată octogenera azi, se bucură de a-i fi recunoscute câteva patente esenţiale în cultur filologică românească. Pe urmele unor mari înaintaşi, alături de care numele său se aşează cu îndreptăţire (I. bianu, Nerva Hodoş, Al. Sadi-Ionescu), I. Hangiu a întocmit cărţi, cu migală şi deplină probitate profesională, toate indispensabile cunoaşterii sistematice a trecutului nostru cultural, spiritual: De la tiparniţa lui Macarie la Combinatul poligrafic (1959); Presa literară românească, Articole program de ziare şi reviste (1789-1948). Ediţie în două volume, bibliografie şi indici (1968); Bibliografia naţională retrospectivă şi progresul ştiinţelor filologice, vol. I (1977); Reviste şi curente în evoluţia literaturii române (1978); Socieăţi şi asociaţii în ştiinţa românească (1981); Centenarul concursurilor şcolare. De la „Tinerimea Română“ la Concursul „M. Eminescu“ (1885-1985), cu ilustraţii (1985); Dicţionarul presei literare româneşti (1790-1982), apărut în 1987, reluat într-o a doua ediţie, în 1996, extinzând sumarul până la 1990, iar la o atreia ediţie, din 2004, ajungând cu inventarierea până la 2000 (Lucrare premiată de Academia Română) – o carte ce nu ar trebui să lipsească din nici o bibliotecă liceală, din nici o bibliotecă publică şi, fireşte din nici o bibliotecă personală, a profesorilor de literatură română. Iată, un palmares impresionant prin cantitatea de informaţii edunate, prin calitatea prelucrăii şi sistematizării, în beneficiul cercetătorilor de toate vârstele şi de toate orientările. El ne vorbeşte elocvent despre o vocaţie şi o dăruire exemplară a acestuia, în beneficiul cercetătorilor de toate vârstele, despre o muncă asidură, de salahorie intelectuală, care n-a fost răsplătită nici pe departe, financiar, dar a fost încununată cu dosebita recunoştinţă a celor ce beneficiază de pe urma ei. „Dinamic, întreprinzător, sociabil – îl caracterizează acad. Constantin Ciopraga – olteanul bucureşteană, a dus cu sine – de la Horezu – aspiraţia de a adăuga fondului primit dimensiuni integratoare. Iar prof. Gh. Bulgăr, vorbind despre Dicţionarul presei literare româneşti, ţine să precizeze:>>> continuarea aici >>>

Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat asta: