INTERVIU: ARTUR SILVESTRI ÎN DIALOG CU ION HANGIU

1. Întrebare: Aţi reuşit, şi intraţi, în acest fel, în istoria mare a literaturii, să desţeleniţi domeniul capital desemnat de bibliografia publicaţilor literare. Alături de „dicţionarul” monumental, aţi publicat şi o altă cercetare, la fel de importantă, despre „programele” acestor publicaţii, cu antologie. Dar ce anume – ce resort interior – v a determinat să îmbrăţişaţi calea grea a faptei mari, dar necesare?

Răspuns: Am pornit pe această cale – pe care Dumneavoastră o numiţi grea şi aveţi perfectă dreptate – acum mai bine de o jumătate de veac. Nu cunoşteam atunci greutăţile pe care aveam să le întîmpin, dar am pornit pe acest drum cu încredere în viaţă şi cu credinţă în Dumnezeu. Purtam cu mine Visul Maicii Domnului şi eram convins că voi putea să termin, după moartea tatălui meu la ocuparea Basarabiei în 1940, liceul şi facultatea între anii 1941 1949

După absolvirea liceului la Sibiu şi a studiilor universitare la Bucureşti, m-am reîntors în comuna natală, Horezu, jud. Vilcea, la Gimnaziul nou înfiinţat, ca profesor de limba şi literatura română. Anul şcolar 1949-1950 a trecut greu, din cauza unor neînţelegeri dintre majoritatea învăţătorilor şi cei trei licenţiaţi din gimnaziul Horezu. Motivul determinant al părăsirii profesoratului l-a constituit însă faptul că, un necunoscut a încercat să mă racoleze să devin informator pentru securitate, aşa incit la încheierea anului şcolar m-am transferat la Editura politică din Bucureşti, unde am lucrat din 1950 în anul 1958, funcţionînd, în timpul liber, ca profesor la diferite licee bucureştene. Editura politică îşi avea sediul în nou a şi monumentala construcţie socialistă, după modelul Universităţii din Leningrad, Casa Scînteii, devenită emblemă pe hîrtiile cu cea mai mare valoare, adică 100 de lei. Am fost martorul înălţării corpului central, unde s au instalat maşini de tipărit moderne, aduse din Uniunea Sovietică, care, în 1940, îşi întinsese aripile „ocrotitoare” peste Basarabia, Bucovina de Nord şi ţinutul Herţa, vechi pămînturi româneşti, ocrotite de Ştefan cel Mare şi Sfînt.

Cum în 1958 se împlineau 450 de ani de la tipărirea primei cărţi pe pămînt românesc, m am gîndit să întreprind, la Biblioteca academiei Române, cercetări pentru a elabora o scurtă istorie a tiparului românesc.

La sfirşitul anului 1958 predasem Editurii de stat un scurt istoric al tiparului şi al tipografiilor din cele trei ţări române, cu titlul „De la tiparniţa lui Macarie la Combinatul poligrafic Casa Scînteii”.

Această lucrare , care ar fi însemnat debutul meu editorial, s-a tipărit în 10.000 de exemplare, dar, în fază de „bun de difuzare” a fost oprită de către forurile de partid, fără să mi se comunice motivul interzicerii şi topirii tirajului. Eu, însă, l-am bănuit – lucrasem ca redactor la Editura politică şi credeam că aveam o bună orientare ideologică, dar m-am înşelat. Două ilustraţii au constituit, probabil, motivele interzicerii primei cărţi religioase tipărite pe teritoriul ţării noastre, Evangheliarul slavonesc al lui Macarie şi fotografia întemeietorului învăţăturii marxist leniniste, Karl Marx, apărută pentru prima dată pe coperta revistei Familia în 1871. Alăturate cele două ilustrate, etc. nu se împăcau în mintea ideologilor de la Comitetul Central (religia – opium pentru popor şi noua religie marxist-leninistă).

A fost un moment greu de suportat în viaţa mea, dar credinţa că voi reuşi m-a întărit şi am început să cercete z cu pasiune presa românească, al cărei rol în realizarea unităţii de conştiinţă a românilor de pe ambele versante ale Carpaţilor şi maluri ale Prutului îl consideram şi îl consider cu hotărîtor, aşa cum au apreciat Ioan Bianu şi Nicolae Iorga.

Aveam suficiente cunoştinţe despre cărţile tipărite între anii 1508 şi 1830, ale căror prefeţe, dedicaţii şi epiloguri le citisem în monumentala operă Bibliografia cărţii româneşti vechi, operă în patru volume, elaborată de Ioan Bianu, Nerva Hodoş şi Dan Simionescu între anii 1903 1944.

Pasiunea pentru cercetarea presei româneşti şi aplicînd metoda reproducerii prefeţelor folosită de Bianu şi colaboratorii – în cazul ziarelor şi revistelor, a articolelor program – mi a adus mari satisfacţii. Prin anii 1962 mă gîndeam să fac o antologie în mai multe volume pentru cărţile tipărite după anul 1830, dar am părăsit ideea din motive întemeiate. Bibliografia Bianu se oprea la anul 1830. Pentru presă aveam informaţii despre ziare şi reviste în primul volum al Publicaţiunilor periodice româneşti de Nerva Hodoş şi Al. Sadi-lonescu, dar şi acest volum se oprea la anul 1906. Au urmat eforturi susţinute de informare şi repertorizare a publicaţiilor dintre anii 1906 şi 1948. Acesta a fost primul mare pas în realizarea celor două volume de peste 1300 de pagini ale antologiei Presa literară românească. Articole-program de ziare şi reviste (1769-1948), antologie apărută în 1968 la Editura pentru literatură. Din nou am fost urmărit de ghinion. În fază de „bun de difuzare” lucrarea a fost oprită de aceleaşi foruri de partid pentru un control ideologic. Am scăpat ca prin minune, criticînd revista Gîndirea pentru orientarea ortodoxită. Fila 343 344 din vol. II s a retipărit ş a fost înlocuită (oricine poate observa că această filă este lipită la cotor. Lucrarea s-a difuzat şi fost bine primită de critică. Dumitru Micu, autorul Introducerii, i-a trimis antologia, la Chicago, lui Mircea Eliade, care>> întreg interviul aici >>>

Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat asta: