Am servit cu demnitate limba şi cultura românească, averea cea mai de preţ a poporului român

Două mari descoperiri ale geniului uman au schimbat cursul istoriei: invenţia tiparului cu litere mobile, în 1453, şi descoperirea undelor herţiene la sfîrşitul secolului al XIX lea, care au deschis larg calea radiofoniei, televiziunii şi internetului din zilele noastre.

Încă din anii liceului şi ai Facultăţii am fost atras de mirajul cărţilor vechi româneşti înregistrate de Ioan Bianu, Nerva Hodoş şi Dan Simonescu, în cele patru volume ale Bibliografiei româneşti vechi (1508 1830). La o jumătate de secol de la invenţia lui Gutenberg din Maienţa, românii au tipar şi tipăresc peste 350 de cărţi în limba slavonă, română sau greacă.

Dascălii mei au fost, aşadar, cei trei menţionaţi mai sus. În 1958 se împlineau 450 de ani de la tipărirea Evangheliarului slavonesc şi m-am gîndit să cercetez şi să public un scurt istoric al tiparului şi tipografiilor din cele trei ţări române, urmărind, evident, circulaţia cărţilor tipărite şi rolul lor în dezvoltarea limbii române.

Din nefericire, broşura tipărită în 10.000 de exemplare a fost interzisă să fie difuzată şi dată la topit în vara anului 1959.

Nu m-am descurajat şi am încercat să alcătuiesc o antologie cu prefaţă de carte românească modernă, dar curînd mi am dat seama că o asemenea lucrare depăşeşte puterile unei singure vieţi şi am renunţat. Am reţinut ideea lui Bianu de reproducere a prefeţelor, epilogurilor şi am aplicat-o la presă, al cărei rol, în secolul al XIX lea, în realizarea unităţii naţionale a tuturor românilor a fost hotărîtor, după cum au subliniat însuşi Bianu şi, în special, Nicolae Iorga. Rezultatul cercetărilor s-a concretizat în apariţia, în 1968 a celor două volume de articole – program ale principalelor ziare şi reviste de la începuturile presei româneşti (1790) şi pînă în anul 1948, antologie intitulată Presa literară românească.

Pe această temelie trainică, am elaborat, timp de 17 ani, primul Dicţionar al presei literare româneşti, care a apărut la Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică în 1982, cu eliminarea unui număr de peste 20 de publicaţii de dreapta, fiind obligat să trec într-o Addenda, ziare şi reviste importante.

După decembrie 1989, în condiţii de libertate a presei, am revizuit prima ediţie a Dicţionarului, introducînd publicaţiile cenzurate şi un mare număr de ziare şi reviste din România, Basarabia şi Bucovina precum şi publicaţii ale exilului românesc (1790-1990). Cu prilejul împlinirii a 200 de ani de presă românească a apărut a II-a ediţie a Dicţionarului, la Editura Fundaţiei Culturale Române, în 1996.

Cea de a doua pasiune a vieţii mele a fost servirea şcolii româneşti ca dascăl de limba şi literatura română sau ca redactor şef de secţie la Editura Didactică şi pedagogică între anii 1953- 1966, dar mai ales în calitate de secretar al Societăţii de Ştiinţe Filologice din România între anii 1971-1996. În această funcţie aleasă, am servit filologia în vremuri tulburi şi am reuşit, cu ajutorul celor peste 100 de filiale şi subfiliale ale Societăţii să organizez sute de sesiuni ştiinţifice în toată ţara şi două congrese ale Filologilor români, desfăşurate la Timişoara în 1991, la laşi şi Chişinău în 1994.

În 1972 am fondat o revistă pentru elevi, Limba şi literatura română, difuzată pe bază de abonamente, care în 1987 au fost de peste 170.000 de exemplare. Din fondurile realizate, Societatea de Ştiinţe Filologice a „sponsorizat“ apariţia între anii 1984- 1989 a trei volume masive din Bibliografia românească modernă într-o vreme cînd termenul „sponsorizare“ era numai în dicţionar.

Pentru urmaşii generaţiilor actuale şi viitoare am editat, în calitate de redactor şef 17 volume din Buletinul Societăţii, care conţin activitatea Consiliului, a Biroului şi filialelor dintre anii 1971- 1996. La Buletin au colaborat toţi marii lingvişti şi filologi ai perioadei respective, între care: Iorgu Iordan, Al. Graur, precum şi istorici şi critici literari.

Am acordat atenţie concursurilor de limba şi literatura română, desfăşurate în anii 1973-1996 de o parte şi alta a Carpaţilor, sub patronajul poetului naţional al tuturor românilor, Mihai Eminescu şi avînd preşedinţi de comisii centrale personalităţi ca: C. Ciopraga, Eugen Todoran, Al. Piru, Şerban Cioculescu, I. Coteanu, Zoe Dumitrescu Buşulenga, la întîlnirile cu elevii şi profesorii însoţitori participînd, între alţii, colonelul Gh. Eminescu, ultimul nepot al marelui poet atunci în viaţă la Iaşi şi la Tîrgovişte, Puia Florica Rebreanu, la Timişoara în 1985, cu prilejul aniversării centenarului concursurilor organizate de „Tinerimea Română“, începînd cu anul 1885.

Au devenit membri de onoare ai Societăţii un mare număr de filologi, critici şi istorici literari, precum şi, în mod simbolic, patru urmaşi ai unor mari scriitori: M. Eminescu, B. Delavrancea, M. Sadoveanu şi Liviu Rebreanu.

Toate aceste realizări menţionate de cel ce semnează rîndurile de faţă sper să fie apreciate de generaţiile viitoare; ele n-ar fi fost posibile fără muncă perseverentă, cinste şi corectitudine în raporturile cu oamenii din jurul nostru, fără servirea cu demnitate a limbii şi culturii româneşti, averea cea mai de preţ a poporului român.

Din cercetarea ziarelor şi revistelor am învăţat multe lucruri pe care am încercat să le aplic în activitatea de profesor, redactor, redactor-şef, secretar general.

La împlinirea vîrstei de 80 de ani, las generaţilor prezente şi viitoare trei lucrări: Ediţia a III a a Dicţionarului presei literare româneşti (1790 – 2007), operă fundamentală, Panorama presei româneşti contemporane. Articole program de ziare şi reviste (dec. 1989 – mai 2005) , în curs de apariţie, şi volumul I. Hangiu: O viaţă închinată şcolii şi presei româneşti, cu articole semnate, între alţii, de C. Ciopraga, Gabriel Strempel, membrii de onoare ai Academiei Române şi ai Societăţii de Ştiinţe Filologice, Şt. Munteanu, D. Micu şi Ioan Dodu Bălan, precum şi un mare număr de articole republicate din Buletinul S.S.F.

Apreciez aşa cum se cuvine fapta mare îndeplinită de Asociaţia Română pentru Patrimoniu şi în primul rînd activitatea Domnului Dr. Artur Silvestri, autorul scrisorii „Mărturisirea de credinţă literară“, care face posibilă această carte.

%d blogeri au apreciat asta: